“Carne cruda” este o calatorie prin viata a doua personaje tinere, Emil si Daniela. Cartea poate fi
considerata literaura pornografica avand in vedere ca actiunea centrala este redata de sex si multe dintre cuvintele folosite nu pot fi gasite in DEX dar “Carne Cruda” - nu este un simplu roman de duzina, este o carte bine scrisa care se foloseste de substantive si verbe, de “carne cruda” pentru a spune ceva. Cartea este scrisa cu umor specific asa cum Alex Tocilescu scrie de fiecare data, umor sugerat prin fraze si context.
Desi este o poveste aparent banala, o poveste care incepe ca multe alte povesti, pe parcurs se transforma o data cu personajele. Decorul cotidian, citadin, casnic, contrasteaza cu evenimentele mai putin "normale" din viata celor doi.
Personajele trec de la ceva ce ce aparent insemna joaca, amuzant si placere reala la un "ceva" care ii depaseste cu mult, ii debusoleaza si ii face sa actioneaze in afara eului lor.
De multe ori oamenii ajung sa faca diverse lucruri in virtutea inertiei pentru a ajunge la acest “ceva” care nu mai are o valoare palpabila, are doar o aura de scop greu de explicat si inteles. Asa cum un drogat isi face doza zilnica fara sa mai stie exact de ce, asa si personajele lui Alex aluneca din placere si curiozitate spre un sfarsit, devin actori in ceea ce ei insisi au creat dar nu mai pot controla. Sunt oameni ca toti oamenii care accepta niste roluri ca apoi sa-si dea seama cat de tare s-au transformat. Emil va intelege ca omul de langa el ar trebui sa fie nu un simplu actor ci iubita lui, iar ce vede el nu este de de fapt ce isi doreste ci mai degraba ce credea ca isi doreste.
El se vede din exterior si o observa pe Daniele dar nu o mai recunoaste. Ea a devenit creatia mintii lui, a devenit mai mult, a devenit ce el nici nu ajunsese sa vrea.
Pana si curiozitatea care pana atunci fusese promotorul povestii moare treptat si lasa locul unei luciditati care face ca prapastia sapata sa fie din ce in ce mai vizibila.
Personajele, Emil si Daniela, nu trec printr crize de gelozie, nu isi pun probleme legate de existenta lor, nu au conflicte pe parcursul povestii, ele doar se aprind si se sting.