Romanul PREA FRUMOASA PORCĂRIŢĂ sau Amintirile autentice şi obiective ale consilierei economice Minna Karlsson – Kananen scisă de ea însăşi, având ca autor pe MARTTI LARNI, a văzut lumina tiparului în 1959 la Helsinki.
Eu am citit traducerea lui Dan Demetrescu apărută în 1972 la editura UNIVERS (de prestigiu, pe vremuri).
A fost o lectură captivantă şi, în acelaşi timp, facilă, încadrându-se, cred, ca gen literar, în categoria romanului biografic. Martti Larni, autoironică, simte nevoia unui motto incitant: „Despre asta s-ar scrie un roman, însă ar părea neverosimil”.


Undeva, în România
12 aprilie 2009
Opinii despre o carte ce ar putea fi
“abecedarul” adolescentelor: PREA FRUMOASA PORCĂRIŢĂ
Spuneam că a fost o lectură captivantă pentru că a trebuit să urmăresc cu atenţie acţiunea, încărcată în evenimente, limbajul, bogat în maxime şi aforisme şi să realizez de unde provine titlul, ce semnificaţie poate avea acesta. A fost o lectură facilă pentru că, dintre toate figurile de stil, autoarea a folosit cu preponderenţă (şi inteligenţă) comparaţia.
Mult timp după ce am citit cartea am încercat să răspund unei întrebări: Oare, Minna Karlsson – Kananen, ar fi „reuşit” într-o lume a femeilor? Şi, legată de aceasta, o alta: Există în limba română un cuvânt care să fie echivalentul lui <misogin>, dar pus în „seama” unei femei?
După îndelungi “deliberări” – recunosc, am citit cartea cu mai bine de o lună de zile în urmă – am juns la singurul răspuns valabil ambelor întrebări: cu certitudine, NU! Răspunsul se afla chiar în conţinutul cărţii, însă bine disimulat.
Femeile au avut – istoric vorbind – ocazia să conducă, familia-comunitatea-lumea, pe vremea matriarhatului, prin forţe proprii. Divinitatea, însă, le-a înzestrat cu isteţime. Au făcut o mişcare care le-a “ uşurat” obligaţiile, păstrând puterea şi plăcerea de a influenţa destinul omenirii, transferând responsabilităţile bărbaţilor, odată cu iluzia superiorităţii lor. Cu convingere spun că mişcarea feministă este praf în ochii bărbaţilor, pentru că dintotdeauna femeile le-au fost superioare.
De aici şi gustul amar al adevărului, surprins de Minna Karlsson – Kananen în cuvintele: ”Mulţi bărbaţi se gândeau adesea ce bine ar fi fost dacă Adam rămânea cu toate coastele”, aluzie la credinţa creştină despre originea Evei.
Revenind la acţiunea romanului, eroina a ştiut de la început că numai o lume a bărbaţilor o va pune în valoare şi asta în ciuda unei păreri execrabile despre caracterul acestora.
Aş putea să plec în motivarea impresiei extrem de proaste despre bărbaţi citând descriera unui anume mod de manifestare a tatălui vitreg, Victor Kayne, despre care spunea: “Tăcerile lui nu se explicau prin faptul că era însurat, ci erau simpla urmare a faptului că în mintea lui se năştea rareori o idee demnă de a fi exprimată”.
Ca să fie convingătoare eroina citează câte ceva şi din învăţăturile mamei sale, Natalie Gustaidis, conform căreia “Dacă nu-i dai bărbatului tot ce vrea, îl pierzi; dar dacă îi dai tot ce ai, şi aşa îl pierzi”
Prezentând, însă, propria opinie, Minna Karlsson – Kananen spune că „Dacă i te supui fără crâcnire, eşti un model de feminitate (în ochii bărbaţilor), dar dacă îti manifeşti spiritul de acţiune, atât bărbaţii cât şi femeile te stigmatizează drept o ahtiată după bărbaţi…Ce s-ar întâmpla în lumea noastră, dacă omenirea s-ar bizui numai pe spiritul activ al bărbaţilor? Căsniciile ar dura cel mult o lună, căci orice bărbat e gata să-i ofere femeii pasiune pentru două săptămâni, pretinzând în schimb doi ani de pasiune, douăzeci de dragoste şi o viaţă de admiraţie”.
Mărturisesc, am intuit încă de începutul lecturii că este o carte la care va trebui să iau notiţe; opiniile atât de acide despre bărbaţi ale eroinei (autoarei?) nu pot fi altfel prezentate decât prin redarea propriei exprimări, pentru a nu altera sensul lor. Din acest motiv am ales includerea abuzivă a citatelor.
Încercând să „dreagă busuiocul”, protagonista îşi face „scrupule”: „Aş fi nedreaptă faţă de bărbaţi, dacă i-aş clasifica numai în categoriile principale: proşti, măgari, detracaţi şi mitocani. Am găsit printre ei numeroase excepţii plăcute, exemplare agreabile, chiar fermecătoare, care puteau deveni cu siguranţă nişte soţi model, dacă mamele lor nu i-ar fi pervertit din copilărie printr-o educaţie detestabilă. M-am convins, din numeroase exemple, că atunci când un bărbat iubeşte, căsătoria nu are pentru el nici o importanţă, iar atunci când căsătoria pentru el e lucrul cel mai important, dragostea nu înseamnă nimic”.
De altfel, în legătură cu viaţa în cuplu, Minna Karlsson – Kananen observă că „dragostea necesită, ca şi păcatul, coordonarea acţiunii partenerilor” şi, citându-l pe Guy de Maupassant, adaugă: ”Viaţa e un pat: în el ne naştem, iubim şi murim”. Dezvoltând ideea, spune că „multe consfătuiri importante între soţi au loc tot în pat” (?!)
Am reţinut, de asemenea, o sinteză a trăsăturii comune a bărbaţilor: „Posedarea unei femei le ucide cât ai clipi din ochi şi dorinţa şi fidelitatea...Tivul de dantelă al juponului le aprinde fantezia mai mult decât o cămaşă scurtă, inteligenţa femeilor le provoacă mai multă scârbă decât transpiraţia la subsuori. E greu de înţeles cum a putut natura să pună cununa de primogenitură pe fruntea bărbatului, dându-i drepturi speciale de îngâmfare deşarte, fanfaronadă, eroism şi mârlănie. Tot atât de neînţeleasă mi se părea forţa de atracţie a bărbaţilor asupra femeilor, care-şi aşteaptă cu atâta dor eroul adevărat, pentru ca apoi să-şi piardă iluziile faţă de el”. Şi concluzionează: „Dar face oare să discutăm despre bărbaţi, care vorbesc singuri despre ei mai mult decât suficient? Încât nouă, femeilor, ne vine greu să ne lipsim de bărbaţi, trebuie să-i suportăm într-un fel sau altul, iar a îndura mult înseamnă a ierta mult”.
Undeva mai departe, revine asupra descrierii – destul de plastică – a trăsăturii comune bărbaţilor, de data aceasta prozaic: „Nu există pe lume femei reci, există numai bărbaţi imbecili şi egoişti, incapabili să încălzească o femeie”, fiind de părere că “natura a săvârşit cea mai mare greşeală atunci când a creat bărbatul”.
Oarecum şocant sunt prezentate şi opiniile bărbaţilor despre femei: „Ce logici sunt bărbaţii! Pesimiştii au convingerea că toate femeile sunt uşuratice, iar optimiştii, dimpotrivă, ar vrea să fie aşa”.
A venit momentul să prezint concluzia eroinei privind reuşita sa – înţelegând prin aceasta femeia în genere – în lumea bărbaţilor. Chiar şi atunci când dă impresia unei păreri conciliante, plină de înţelegere şi îngăduinţă, printr-o anume construcţie a frazei exprimă o usturătoare şi înjositoare opinie despre bărbaţi: „Şi totuşi, trebuie să recunoaştem măcar din când în când că lipsa de ipocrizie şi de viclenie naturală, congenitală, e cea mai mare dintre piedicile care sunt în calea victoriei depline a intereselor feminine”.
Cred că dacă ar fi trăit pe meleagurile noastre Minna Karlsson – Kananen ar fi sintetizat: „Este rău cu rău, dar mai rău fără rău!” De ce? Pentru că şi-a construit reuşita în plan social numai cu ajutorul bărbaţilor. Iată câteva exemple:
De la consilierul minier Karjula Emil a câştigat un million de mărci, exploatând oportun slăbiciunea acestuia, făcând un gest şocant pentru împrejurarea, mediul şi vremurile de atunci, dezgolindu-şi sânii la o petrecere.
De la primul ei soţ, Armas Karlsson, fabricant de clei şi tuş tipografic, a preluat şi dezvoltat o afacere.
De la avocatul Ensio Hyypia a învăţat să exploateze oportunităţile oferite de hăţişul legislativ (şi nu numai).
De la cel de-al doilea soţ, consilierul de mine Kalle Kananen, a realizat că este o “prea frumoasă porcăriţă“, când a constatat că acesta ducea o viaţă amoroasă paralelă căsătoriei.
Toate astea au venit după o usturătoare, dar plină de învăţăminte, lecţie de viaţă primită din partea primului ei patron, Seppo Swin. Iată cum descrie eroina: “Situaţia era într-adevăr comică: un burduhănos de-o şchioapă, mai scund cu un cap decât mine, îmi făcea declaraţii amoroase, aşteptând pătimaş aşa-zisa reciprocitate, iar ca să dea mai multă expresie sincerelor sale sentimente, îşi scosese pantalonii! Numai o piftie ar fi putut să tremure în faţa lui...I-am tras un un-doi zdravăn drept în oglinda tulbure a sufletului...Mai târziu am meditat mult la acest gest, care a atras pierderea slujbei. Dacă acceptam propunerea şefului, care unora li s-ar putea părea bagatelă, cu siguranţă obţineam bani, putere, succes”. Ajunge, astfel, la o reflecţie extrem de interesantă, logică, de bun simţ şi actuală: “ Printre cunoştinţele mele se numără zeci de femei întreprinzătoare, care au făcut avere dobândindu-şi capitatul iniţial datorită exclusiv farmecului lor feminin, dar nici un specialist în economie politică nu dă atenţie acestei importante împrejurări care influenţează substanţial formarea capitalului şi distribuirea veniturilor”.
Revin la semnificaţia titlului romanului, pe care am pătruns-o cam dincolo de jumătatea lecturii. Comparaţia bărbat – porc este destul de frecvent întâlnită; spre exemplu: “Cinstit vorbind, toţi bărbaţii sunt animale, dar unii devin porci numai în societatea femeilor”. Sau: „Pe bărbat îl deosebeşte de râmător o mică particularitate: bărbatul are de la îngrijitoarea lui mângâieri şi hrană. Dar atât bărbatul cât şi porcul n-ar trebui ţinuţi în casă numai de dragul companiei”.
După opinia mea, ultima parte a romanului este lipsită de fervoare. Ar fi putut, foarte bine, să nu fie inclusă în carte. Este, însă, o idee superficială. Autoarea nu face altceva decât să sublinieze superioritatea nativă a protagonistei, în special şi a femeii, în general. De exemplu, iată ce spune Minna Karlsson – Kananen despre naturaleţea comportamentului femeii: „O femeie cumsecade poate vorbi deschis numai dacă trăncăneşte în somn, iar în viaţa de afaceri – când bărbaţii picotesc la masa de şedinţe, amintindu-şi aventurile din noaptea trecută. În afaceri se cere pricepere în aceeeaşi măsură ca şi în căsnicie”.
Cu toată părerea proastă despre bărbaţi, exprimată în cele mai felurite moduri, eroina realizează neimplinirea din spusele unui apropiat: ”Doamnă consilier economic, ceea ce vă mai lipseşte este un soţ...”, acesta fiind şi finalul cărţii.
La rându-mi, închei opiniile despre roman citând un parlamentar englez (?!): “Femeia nu e deloc inferioară bărbatului, nu-i e superioară câtuşi de puţin, iar de egalitate nici nu poate fi vorba”.
Oare ce a dorit să se înţeleagă…?
G.D.S., un bărbat…